Mediciniștii antrenați în Campania de informare și mobilizare a tinerilor „Pune umărul, vaccinează-te!”
- vizualizări: 1102
Studenții de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, membri ai Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină din Moldova (ASRM), se vor deplasa, în calitate de voluntari, în universități și cămine pentru a informa tinerii despre importanța imunizării împotriva coronavirusului de tip nou. Totodată, mediciniștii vor participa nemijlocit la procesul de vaccinare a studenților, în colaborare cu asociațiile medicale teritoriale din municipiul Chișinău.
Activitățile vor fi organizate, în perioada 28 septembrie-28 noiembrie 2021, și sunt parte a Campaniei de informare și mobilizare a studenților și a tinerilor din Republica Moldova privind vaccinarea împotriva COVID-19 cu genericul „Pune umărul, vaccinează-te!”, lansată în data de 28 septembrie, de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării, în comun cu ASRM și Consiliul Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul Uniunii Europene și a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, Emil Ceban, prezent la eveniment, a menționat că pentru noi, medicii, este foarte important ca oamenii să se vaccineze, deoarece acest fapt va diminua presiunea asupra sistemului medical în întregime.
„Doar prin imunizare avem șansa de a ieși din această pandemie și de a reveni la procesul de învățământ calitativ și eficient, cu prezența fizică în aule. Trebuie să punem cu toții umărul - de la rector până la student, de la ministru - la angajat - să vaccinăm tinerii, angajații și toți oamenii. Circa 96% dintre cadrele științifico-didactice ale Universității și 92% dintre studenții de la Medicină sunt vaccinați”, a accentuat rectorul.
Și președintele ASRM, Gheorghe Buruiană, a reiterat necesitatea de consolidare a tuturor eforturilor în depășirea pandemiei: „Faptul că noi, studenții de la USMF „Nicolae Testemițanu”, venim cu un mesaj și cu exemplul propriu că suntem vaccinați, încurajăm toți studenții să ne urmeze pentru a reveni în siguranță pe băncile universităților și a deveni specialiști calificați în domeniul ales”.
„Voi, tinerii, aveți o șansă, nu doar prin faptul că puteți pune umărul în mod direct, dar și prin faptul că vă puteți vaccina și continua studiile în băncile universitare. Vă rugăm să puneți umărul direct și indirect, să transmiteți informația corectă celor de acasă, să ne ajutați să le protejăm sănătatea. Apelul nostru este nu doar să conștientizați gravitatea problemei, dar și să ne ajutați să revenim la normalitate pentru a scădea presiunea acestui val”, a declarat Ala Nemerenco, ministrul sănătății.
„Implicarea voastră este una crucială, cred în potențialul studenților și în puterea lor de implicare, solidarizare și de suport pentru autorități. Implicați-vă cât mai activ”, a precizat Anatolie Topală, ministrul educației și cercetării.
„Cu toții suntem vulnerabili în fața virusului, indiferent de vârstă și statut social. Această campanie vine să ne ajute să comunicăm, să avem acces și să furnizăm date și informații bazate pe dovezi științifice privind necesitatea vaccinării anti-COVID-19”, a afirmat Stela Gheorghiță, coordonator programe, Biroul OMS în Republica Moldova.
De menționat că rectorii instituțiilor de învățământ superior din țară au semnat un Apel prin care și-au asumat implicarea și responsabilitatea pentru buna desfășurare a campaniei.
Potrivit datelor oficiale, în prezent, rata de vaccinare a persoanelor cu vârste între 18-24 ani este de 18,1%.
Foto-credit: OMS Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii