Lansarea cărții „Constantin Ețco – Magul din Țara gorunilor”
- vizualizări: 612
În contextul marcării Zilelor Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, va avea loc lansarea cărții Constantin Ețco – Magul din Țara gorunilor, autor Liviu Belâi. Autorul vine să înveșnicească memoria profesorului universitar Constantin Ețco, dr. hab. șt. med., șef al Catedrei de management și psihologie, președinte al Asociației Economie, Management și Psihologie în Medicină și redactor-șef al Revistei Sănătate Publică, Economie și Psihologie în Medicină.
Evenimentul se va desfășura on-line, pe platforma Google Meet, în data de 19 octombrie curent, în Sala de conferințe nr. 205 a Universității (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), între orele 15:00-17:00. Link de acces: https://meet.google.com/ary-
La lansarea de carte vor participa virtual personalități notorii din țară, prieteni și colegi.
Programul evenimentului include prezentarea unui film documentar, precum și o expoziție a publicațiilor lui Constantin Ețco, organizată de Biblioteca Științifică Medicală a USMF „Nicolae Testemițanu”.
Pentru merite deosebite în activitatea didactică și cea de cercetare, profesorul Constantin Ețco a fost decernat cu Ordinul Gloria Muncii (2012), medaliile „Veteran al muncii” (1987), „Dimitrie Cantemir” a AȘM (2011), „Nicolae Testemițanu” (2011), Diploma Guvernului RM de gradul I (2011), a fost desemnat Laureat al Premiului Academiei de Științe a Moldovei (2007, 2012), Laureat al Premiilor în Sănătate pentru „Întreaga carieră medicală” (2012), Laureat al Premiului Național în domeniul sănătății (2016) ș.a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii