Mesajul Decanului

Dragi prieteni!

 

Untitled

Marele fiziolog rus I. P. Pavlov scria: „Primul procedeu de tratament universal este introducerea substanţelor medicamentoase în organismul omului”. Toate problemele legate de obţinerea, prelucrarea, prepararea, păstrarea, eliberarea şi controlul medicamentelor constituie obiectivul de bază al pregătirii unui specialist în domeniul farmaciei.

Fondată cu peste jumătate de secol în urmă, Facultatea de Farmacie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova a instruit şi a lansat zeci de promoţii de specialişti cu studii superioare. Peste 4000 de absolvenţi ai facultății noastre activează în sistemul farmaceutic din Republica Moldova. De asemenea, o parte dintre ei  lucrează în multe ţări ale lumii: România, Rusia, Ucraina, Canada, SUA, Italia, Israel, Siria, Turcia, Iordania şi altele.

Perioada de instruire la Facultate este de 5 ani. După absolvire, timp de 2 ani, farmaciştii, în mod obligatoriu, urmează rezidenţiatul. Planul de studii la facultate este armonizat şi adaptat cerinţelor actuale în vederea echivalării diplomei de farmacist în spaţiul european. Facultatea dispune de o bună bază materială, utilaj şi echipament, care permite instruirea cadrelor farmaceutice la nivelul cerinţelor contemporane. În procesul didactic sunt antrenaţi doctori şi doctori habilitaţi în farmacie, chimie, biologie, științe medicale, care depun eforturi considerabile în vederea instruirii studenţilor, concomitent efectuând cercetări ştiinţifice în domeniul medicamentului şi farmaceuticii.